Un studiu publicat pe 19 mai 2025 sugerează că metforminul, un medicament folosit frecvent în tratamentul diabetului de tip 2, este asociat cu un risc mai mic de deces înainte de împlinirea vârstei de 90 de ani la femei. Analiza compară iniţierea tratamentului cu metformin cu iniţierea tratamentului cu sulfoniluree (o altă clasă de medicamente antidiabetice) şi indică o diferenţă de risc în favoarea metforminului.
Rezultatele vin dintr‑o analiză pe date observaţionale din cohorta Women’s Health Initiative (WHI), un proiect amplu de urmărire pe termen lung a sănătăţii femeilor. Autorii subliniază însă, explicit, că fiind vorba despre date observaţionale — şi nu despre un trial randomizat în care medicamentul ar fi comparat cu placebo — studiul nu poate demonstra o relaţie de cauzalitate şi rămâne posibilă existenţa unor diferenţe neobservate între grupuri (confuzie reziduală).
Ce a urmărit, concret, studiul despre metformin şi atingerea vârstei de 90 de ani
Lucrarea, realizată ca „target trial emulation” (o abordare care încearcă să apropie analiza observaţională de logica unui studiu clinic), a urmărit dacă iniţierea metforminului este asociată cu aşa‑numita „longevitate excepţională”, definită ca supravieţuirea până la 90 de ani şi peste.
În eșantionul analizat, cercetătorii au construit o cohortă potrivită 1:1 prin scor de propensiune (propensity score matching) pentru a echilibra grupurile în funcţie de caracteristici demografice, comportamente de stil de viaţă, durata diabetului, comorbidităţi (inclusiv hipertensiune, boli cardiovasculare, BPOC şi cancer), indice de masă corporală şi medicaţie concomitentă. După potrivire, analiza finală a cuprins 438 de femei cu diabet de tip 2 (219 în fiecare grup).
După această potrivire, rata incidenței decesului înainte de 90 de ani a fost de 3,7 la 100 persoană‑ani în grupul care a iniţiat metformin, faţă de 5,0 la 100 persoană‑ani în grupul care a iniţiat sulfoniluree. În analiza ajustată, riscul de deces înainte de 90 de ani a fost cu aproximativ 30% mai mic la iniţierea metforminului comparativ cu sulfonilureea (hazard ratio 0,70; interval de încredere 95%: 0,56–0,88). Durata medie de urmărire a fost de peste 14 ani în ambele grupuri.
Cine a fost inclus în analiză şi ce fel de date au fost folosite
Datele provin din Women’s Health Initiative, descrisă de autorii lucrării ca o cohortă prospectivă naţională cu peste 30 de ani de urmărire. WHI a recrutat 161.808 femei postmenopauzale cu vârste între 50 şi 79 de ani în perioada 1993–1998 şi a urmărit mortalitatea şi alte rezultate de sănătate până la date recente incluse în analiza studiului (date de urmărire folosite în analiză până la 17 februarie 2024).
În lucrarea ştiinţifică, autorii precizează că au inclus participante cu vârsta de cel puţin 60 de ani la iniţierea tratamentului, cu diabet de tip 2 incident şi fără istoric de utilizare a altor agenţi hipoglicemianţi sau insulină înainte de iniţierea tratamentului, pentru o analiză de tip intention‑to‑treat în cohorta potrivită.
Ce nu demonstrează studiul: limitările recunoscute de autori
Concluzia autorilor este formulată cu prudenţă: fiind vorba despre un studiu observaţional, în care metforminul nu a fost comparat cu placebo într‑un trial randomizat, „cauzalitatea nu poate fi inferată” şi rămâne posibilă confuzia reziduală. Autorii raportează, de asemenea, analize de sensibilitate (de exemplu excluderea deceselor survenite în primii doi ani) care păstrează o asociere similară, dar subliniază limitele inerente designului observaţional.
O prezentare pentru public a aceleiaşi cercetări (difuzată printr‑un comunicat instituţional) şi articole de popularizare remarcate în presă menţionează aceleaşi rezerve: rezultatele arată o asociere, nu o dovadă definitivă de eficacitate pentru prelungirea duratei vieţii, iar studii viitoare, inclusiv trialuri randomizate, ar fi necesare pentru a testa direct un efect cauzal asupra longevităţii.
De ce este metforminul discutat ca posibil „geroterapeutic”
Interesul pentru metformin depăşeşte controlul glicemiei, deoarece în literatura de geroscience este discutat ca un potenţial „geroterapeutic” — adică un medicament care ar putea influenţa procese biologice implicate în îmbătrânire. În rezumatul lucrării, autorii menţionează că metforminul poate afecta mai multe mecanisme asociate îmbătrânirii (de exemplu semnalizarea insulină/IGF‑1, mTOR, stresul oxidativ, AMPK) şi că există interes pentru astfel de intervenţii care ar putea susţine un „healthy aging”.
Textele de popularizare şi comunicările pentru public subliniază în mod repetat că aceste constatări nu echivalează cu o recomandare clinică pentru utilizarea metforminului în scopul prelungirii vieţii în afara indicaţiilor aprobate şi că sunt necesare date de confirmare din studii randomizate.
