Vladimir Putin este convins că va câștiga războiul din Ucraina şi este pregătit să îl continue până când Rusia obține controlul deplin asupra Donbasului, apreciază oficiali de informaţii şi militari occidentali citaţi în relatările internaţionale. Potrivit acestor evaluări, miza rămâne cucerirea integrală a regiunii Donețk, chiar dacă obiectivul ar putea necesita încă aproximativ 1,5–2 ani de lupte susţinute.
Evaluarea a fost preluată şi în presa românească pe 18 februarie 2026, într-un moment în care au avut loc mai multe runde de dialog între Rusia şi Ucraina (inclusiv la Abu Dhabi şi, ulterior, la Geneva), fără rezultate concrete pe tema teritoriilor decisive. În paralel, estimările despre pierderi şi ritmul lent al înaintării conturează costurile umane şi militare ale unui conflict pe care Kremlinul pare dispus să-l prelungească.
De ce ar fi dispus Putin să prelungească războiul încă 1,5–2 ani
Analiza transmisă de oficiali occidentali indică faptul că, la Kremlin, calculul politic al preşedintelui include ideea că fiecare zi de lupte şi de lovituri asupra infrastructurii şi locuinţelor ucrainene îi poate consolida poziţia strategică şi îi poate creşte pârghiile la masa negocierilor. În această logică, chiar şi progrese teritoriale limitate ar fi considerate acceptabile dacă, în final, rezultatul ar însemna preluarea controlului asupra unei părţi mari din Donețk.
Sursele mai notează că liderul rus ar fi dispus să continue ofensiva în ciuda pierderilor grele şi a unui „ritm insignifiant” al avansului militar — un efort care, spun analiştii, urmăreşte totodată şi un obiectiv politic intern şi de poziţionare faţă de Occident.
Ritmul de înaintare și pierderile estimate: datele CSIS
Un studiu recent al think‑tank‑ului CSIS oferă cifre care descriu un război de uzură, cu pierderi foarte mari pentru ambele părţi şi câştiguri teritoriale limitate. Conform estimărilor CSIS, în ultimul an generalii Statului Major rus ar fi reuşit să preia controlul asupra doar aproximativ 0,8% din teritoriul Ucrainei (în jur de 4.800 km²), după ce cu un an înainte creşterea a fost de circa 0,6%.
Pe partea umană, analiza CSIS estimează că, din februarie 2022 până la sfârşitul lui decembrie 2025, forţele ruse au înregistrat aproximativ 1,2 milioane de victime (morţi, răniţi şi dispăruţi), dintre care până la circa 325.000 ucişi. Pentru armata ucraineană, CSIS estimează între 500.000 şi 600.000 de victime, inclusiv până la 140.000 morţi; pierderile combinate ale celor două armate sunt evaluate la circa 1,8 milioane şi, în scenariile analizate, ar putea ajunge la 2 milioane până în primăvara anului 2026, dacă tendinţele se menţin.
Raportul subliniază şi comparaţii istorice: nivelul pierderilor raportat la dimensiunea forţelor ruse este mult mai mare decât cel înregistrat de Uniunea Sovietică în războiul din Afganistan sau în conflictele din Cecenia şi, în ansamblu, depăşeşte, potrivit calculelor CSIS, totalul pierderilor suferite de Rusia şi URSS în conflictele post‑1945, în termeni comparativi.
Negocieri fără rezultat concret și blocajul pe Donețk și Zaporojia
Deşi au existat runde de discuţii mediate de terţi — inclusiv contacte la Abu Dhabi şi o întâlnire ulterior desfăşurată la Geneva — elementele-cheie rămân neconvenite. Principala problemă blocantă este statutul teritorial: Moscova continuă să ceară cedarea sau recunoaşterea controlului asupra părţilor din Donbas pe care le revendică, iar orice propunere care ar ceda teritoriu semnificativ Ucrainei este respinsă de partea rusă.
Un alt punct nevralgic rămâne centrala nucleară de la Zaporojia: părţile au discutat formule de garanţii şi de administrare, dar nu s‑a ajuns la un compromis acceptabil pentru Ucraina, iar propunerile de gestionare comună au fost respinse de Moscova în forma în care au fost discutate până acum.
Cum vede Kremlinul echipa de negociatori a SUA, potrivit relatărilor
La Kremlin, numirea ca trimis special al SUA a lui Steve Witkoff — însoţit în unele runde şi de Jared Kushner — a fost primită cu interes, dar şi cu îndoieli privind capacitatea lor de a transmite şi garanta poziţiile părţilor implicate. Observatorii notează că echipa americană a adoptat o abordare pragmatică, concentrată pe pachete de acorduri concrete, mai degrabă decât pe teme largi de restructurare politică sau pe prelegeri despre drepturile omului.
Comentatorii politici apreciază că modul „organizatoric” şi „structurat” în care au acţionat Witkoff şi Kushner a facilitat deschiderea unor canale de comunicare, dar nu a fost suficient pentru a depăşi divergenţele fundamentale asupra teritoriului şi a garanţiilor de securitate cerute de Ucraina.
