Curtea Constituțională a Italiei a confirmat legalitatea reformei din 2025 care limitează acordarea automată a cetățeniei italiene prin descendență la două generații. Decizia, pronunțată la 12 martie 2026, a respins obiecțiile de neconstituționalitate ridicate de o instanță din Torino împotriva normei introduse prin așa-numitul „decret Tajani” și convertită ulterior în lege.
Reforma urmărește, potrivit explicațiilor Guvernului, întărirea legăturii efective dintre Italia și cetățenii din străinătate și reducerea cazurilor de „comercializare” a pașapoartelor italiene. Autoritățile au invocat, de asemenea, presiunea administrativă asupra consulatelor și creșterea numărului de recunoașteri ale cetățeniei în anumite state ca motive ale intervenției legislative.
Măsura a fost adoptată în 2025 ca parte a unui pachet legislativ privind cetățenia, care a combinat prevederi cu aplicare imediată, prin decret-lege, și o etapă ulterioară de reformă mai amplă a condițiilor și procedurilor.
Ce prevede reforma privind transmiterea cetățeniei
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, decretul-lege din 28 martie 2025, nr. 36 (decreto‑legge 28 marzo 2025, n. 36), adoptat de Consiliul de Miniștri, a stabilit că descendenții născuți în străinătate sunt cetățeni de la naștere doar pentru două generații: vor fi considerați cetățeni cei care au cel puțin un părinte sau un bunic născut în Italia.
În forma coordonată, actul normativ figurează ca decretul-lege 28 martie 2025, nr. 36, convertit prin legea din 23 mai 2025, nr. 74 (legge 23 maggio 2025, n. 74), cu obiectul „Dispoziții urgente în materie di cittadinanza”.
În prezentarea dosarului ajuns la Curtea Constituțională, articolul 3‑bis (introdus prin acest pachet) a fost vizat de sesizarea Tribunalului din Torino, secția specializată în imigrație, care a contestat în special aplicarea normei pentru persoanele născute în străinătate înainte de intrarea în vigoare a articolului.
Decizia Curții Constituționale și elementele reținute în motivare
Curtea Constituțională a apreciat ca fiind neîntemeiate și neadmisibile obiecțiile de natură legală formulate împotriva normei și a menținut valabilitatea articolului contestat.
Potrivit deciziei, persoanele născute în străinătate și care dețin și o altă cetățenie sunt tratate, în aplicarea noii norme, ca și cum nu ar fi dobândit niciodată cetățenia italiană, cu excepția cazului în care îndeplinesc cerințe specifice privind legătura directă cu Italia.
Printre cerințele prevăzute figurează: depunerea cererii înainte de 27 martie 2025; demonstrarea faptului că un părinte sau un bunic deține exclusiv cetățenia italiană; precum și condiția ca părintele să fi locuit în Italia cel puțin doi ani consecutivi după obținerea cetățeniei și înainte de nașterea copilului.
Contextul invocat de autorități: cifre și presiune administrativă
Ministrul Antonio Tajani a afirmat că principiul ius sanguinis nu va fi subminat, dar că vor exista limite precise, menționând printre motive prevenirea abuzurilor și fenomenelor de „comercializare” a pașapoartelor: „Cetățenia trebuie să fie un lucru serios”.
Ministerul a indicat o creștere a numărului de cetățeni italieni rezidenți în străinătate de la aproximativ 4,6 milioane la sfârșitul lui 2014 la 6,4 milioane la sfârșitul lui 2024, ceea ce reprezintă o majorare de circa 40% în zece ani. În același text se menționează existența a peste 60.000 de proceduri judiciare în curs privind stabilirea cetățeniei.
Ca exemple de creștere a recunoașterilor, ministerul a semnalat: Argentina, de la aproximativ 20.000 de recunoașteri în 2023 la 30.000 în 2024; Brazilia, de la peste 14.000 în 2022 la 20.000 în 2023; Venezuela, cu aproape 8.000 de recunoașteri în 2023. Totodată, a fost avansată o estimare potrivit căreia numărul potențialilor descendenți italieni la nivel mondial care ar putea solicita recunoașterea cetățeniei pe baza reglementării anterioare s-ar situa între 60 și 80 de milioane.
Centralizarea procedurilor și reorganizarea gestionării cererilor
În pachetul descris de minister, a doua etapă a reformei prevede revizuirea procedurilor de recunoaștere: persoanele rezidente în străinătate ar urma să nu mai se adreseze consulatelor, ci unui birou centralizat special, organizat la nivelul ministerului.
În aceeași prezentare se menționează o perioadă de tranziție de circa un an pentru organizarea biroului centralizat și obiectivul de a crește eficiența procedurilor. Ministerul a susținut că schimbarea va permite consulatelor să se concentreze pe servicii pentru cei care sunt deja cetățeni.
Instanța a acceptat, în cadrul motivării, ideea centralizării procedurilor într-un organism dependent de Ministerul de Externe, cu efectul încetării competenței consulatelor în gestionarea cererilor, pentru reducerea blocajelor administrative generate de volumul dosarelor restante.
Sesizarea Tribunalului din Torino și cazul care a ajuns la Curte
În relatarea privind ședința de la Curtea Constituțională din 11 martie 2026, sesizarea a fost formulată de Tribunalul din Torino, secția specializată în imigrație, care a ridicat o chestiune de constituționalitate cu privire la articolul 3‑bis din legea nr. 91/1992, astfel cum a fost introdus prin decretul-lege din 28 martie 2025 și convertit ulterior în legea nr. 74/2025.
Cazul a pornit de la opt cetățeni venezueleni care au cerut recunoașterea cetățeniei pe baza ius sanguinis, în temeiul reglementării anterioare; Tribunalul din Torino a emis o ordonanță de sesizare la 25 iunie 2025, invocând articolele 2, 3 și 117 din Constituție, precum și aspecte legate de tratatele Uniunii Europene și Convenția europeană a drepturilor omului.
Instanța din Torino a susținut că articolul 3‑bis ar putea produce o revocare implicită a cetățeniei dobândite la naștere și a criticat diferențierea de tratament între cei care au depus cererea înainte de termenul-limită și cei care au depus ulterior, invocând, între altele, considerente privind încrederea în securitatea juridică.
