Tudor Chirilă și Cojo au vorbit zilele acestea despre piesa „Generații”, construită ca un dialog tată–fiu și gândită ca o invitație directă la comunicare între părinți și copii. În interviul acordat Adevărul, Chirilă a pus accent pe un gest simplu, dar rar exersat în familie: părinții să-și ceară scuze când greșesc sau când ridică tonul. Discuția pornește de la miza piesei – felul în care se rupe dialogul în adolescență și cum poate fi reconstruit – și ajunge la ce ar trebui, concret, să audă un copil de la un părinte, dincolo de „te iubesc”.
Ce spun artiștii că se întâmplă, de fapt, când „se rupe” comunicarea
Tudor Chirilă susține că ruptura apare, de regulă, odată cu intrarea în adolescență, când tinerii au nevoie să-și afirme personalitatea, iar raportul de influență se mută treptat de la familie spre anturaj și imaginea socială. În această perioadă, spune el, părinții au un rol crucial în felul în care gestionează tensiunile, pentru că „au fost pe acolo” și pot înțelege mai bine ce se întâmplă cu un copil care trece prin schimbări bruște.
Cojo descrie același prag ca fiind legat de pubertate și de schimbările emoționale, care pot fi întâmpinate cu neînțelegere. El afirmă că primul reflex al multor copii este să se închidă în ei, apoi să caute înțelegere în altă parte, înainte ca revolta să devină vizibilă.
„Trebuie să-i spui copilului tău o chestie importantă": ce mesaj propune Tudor Chirilă
Întrebat ce ar trebui să-i spună un părinte copilului, dincolo de „te iubesc”, Tudor Chirilă indică ideea iubirii necondiționate ca reper-limită: există câțiva oameni apropiați – „mama, tata, bunicii” – care te vor iubi necondiționat; în rest, relația cu lumea depinde de felul în care înveți să relaționezi cu societatea. Artistul precizează că nu știe dacă acesta este „cel mai important lucru”, dar îl consideră util de știut și de reamintit.
În același interviu, Chirilă revine la ideea că părinții ar trebui să-și ceară scuze când ridică tonul sau când greșesc, subliniind că goana după „părintele perfect” poate deveni obositoare și, în final, contraproductivă. El leagă gestul scuzei și de o dimensiune educativă: copilul ar înțelege astfel că nu e normal ca cineva să țipe la el, ca regulă în relații.
Cum a apărut piesa „Generații” și ce rol joacă dialogul tată–fiu
Potrivit lui Tudor Chirilă, ideea piesei a venit dintr‑o campanie care i-a pus împreună pe el și pe Cojo și care vizează încrederea tinerei generații în sine, inclusiv modul în care aceasta poate fi alimentată de „profesori, părinți” și alți adulți din jurul adolescenților. Din această temă a rezultat povestea unei relații conflictuale între un tată și un fiu, care ajung, în final, să-și poată vorbi și să facă un fel de confesiune.
În comunicatul BCR despre lansare, piesa este descrisă ca un dialog între două perspective distincte, construit în cheie tată–fiu, cu tensiuni și lucruri nespuse între generații. Conform aceluiași text, Chirilă interpretează rolul tatălui, cu o experiență pragmatică și rețineri emoționale, iar Cojo rolul fiului, care vorbește direct despre vulnerabilități; cele două voci, contrazicându-se, sunt aduse împreună de nevoia de a fi auzite.
HotNews a relatat despre lansarea melodiei și a notat că „Generații” pornește de la piesa „Am doar 18 ani” (Vama Veche), folosind aceeași emoție ca punct de plecare pentru întrebări despre libertate, curaj și încredere în sine pentru tinerii de astăzi.
