SpaceX, compania lui Elon Musk, a depus la Federal Communications Commission (FCC) o cerere pentru lansarea unei constelații foarte extinse de sateliți care, în documentația oficială, sunt descriși drept „centre de date” plasate în orbita joasă a Pământului. Dosarul propune, în termeni maximaliști, o rețea de până la un milion de sateliți alimentați solar, gândită pentru a procesa și a stoca la altitudine volume mari de date generate de aplicații și modele de inteligență artificială. În cerere, SpaceX susține că explozia cererii de putere de calcul pentru AI tinde să depășească capacitățile terestre și afirmă că mutarea unei părți din infrastructură în spațiu ar fi — din perspectiva companiei — mai eficientă ca costuri și consum energetic, mai ales dacă se valorifică capacitatea lansărilor Starship.
Ce a cerut SpaceX și ce promite: „centre de date” în orbită
Potrivit relatărilor apărute pe 31 ianuarie 2026, SpaceX a depus vineri, 31 ianuarie 2026, la FCC o solicitare pentru un sistem descris drept „orbital data centre” — adică plăci hardware de calcul și stocare integrate în sateliți și distribuite în mai multe „cochilii” orbitale. Documentația menționează un volum de calcul care, în scenariile optimiste, ar urma să deservească „miliarde de utilizatori la nivel global”, însă nu include o etapizare clară sau un calendar concret de implementare.
Pe Pământ, centrele de date sunt clădiri mari cu sisteme de răcire, alimentare și securitate — instalații care consumă cantități importante de energie și, în multe cazuri, apă pentru răcire. În dosar, compania argumentează că mutarea unor funcții de procesare în spațiu ar elimina sau ar reduce o parte din presiunea asupra comunităților și rețelelor electrice terestre, deoarece sateliții ar radia căldura direct în vid și s-ar alimenta aproape exclusiv din energie solară, completată de baterii limitate și de sisteme proprii de gestionare termică.
Propunerea menționează și folosirea de legături optice (laser) între sateliți pentru rutare de mare viteză, astfel încât rețeaua orbitală ar funcționa ca un „mesh” de calcul conectat și, în anumite puncte, integrat cu rețeaua Starlink pentru a transmite volumele de date autorizate către stații terestre.
Ce se schimbă față de Starlink și de ce proiectul ridică semne de întrebare
O astfel de constelație ar fi, dacă ar ajunge la un număr semnificativ din ce a fost propus, mult mai mare decât rețeaua Starlink existentă: planul vizează multiplicarea obiectelor artificiale aflate în orbita joasă. Chiar dacă cererea introdusă la FCC conține cifre maximiste, practica SpaceX în procedurile de reglementare a arătat în trecut că solicitările foarte mari pot fi folosite ca punct de plecare în negocieri — nu ca promisiuni imediate de lansare. Criticii subliniază că adăugarea chiar și a unei părți dintr‑un milion de sateliți ar accelera aglomerarea orbitelor deja foarte populate.
Mai multe comentarii publice și analize tehnice atrag atenția asupra unor riscuri: creșterea cantității de deșeuri spațiale, sporirea probabilității de coliziuni și nevoia unor soluții robuste de gestionare a traficului spațial. Chiar și dacă multe aparate ar avea capabilități de dezorbire la sfârșitul vieții utile, densitatea suplimentară din anumite „cochilii” orbitale complică calculele de siguranță și manevrabilitate.
Specialiștii consultați în reportaje au avertizat, de asemenea, că dincolo de ideea de bază, lansarea în masă și operarea în spațiu rămân costisitoare și tehnic solicitante: hardware‑ul trebuie protejat de radiații, soluțiile de răcire și de gestionare termică trebuie reproiectate pentru vid, iar alimentarea permanentă și întreținerea chiar și a unor noduri distribuite ridică probleme logistice și economice importante.
Argumentul de mediu: energie solară și răcire în vid, în loc de consum de apă la sol
SpaceX pune accentul pe economia energetică și pe reducerea presiunii asupra comunităților afectate de centrele de date terestre (consum mare de electricitate, consum de apă pentru răcire, ocupare de teren). În dosar se arată că sateliții ar putea folosi direct energia solară în timp real și ar elimina necesitatea unor sisteme de răcire consumatoare de apă, radiind căldura în vidul spațiului. Aceste avantaje teoretice nu anulează însă costurile inițiale și impactul emisiilor asociate cu activitatea de lansare: producția, transportul și operațiunile orbitale au propriile emisii și riscuri, iar bilanțul final depinde de mulți factori tehnologici și economici încă neclare.
