Un studiu publicat pe 6 martie 2026 concluzionează că încălzirea globală s-a accelerat semnificativ după 2015, după ce autorii au corectat datele observaționale pentru principalii factori naturali care pot „masca” tendința pe termen lung. Pentru prima dată, rezultatul indică o accelerare detectată cu semnificație statistică ridicată, pe baza mai multor seturi majore de date globale.
Conform analizei, rata estimată a încălzirii în ultimii zece ani a fost de aproximativ 0,35°C pe deceniu (în funcție de setul de date), comparativ cu puțin sub 0,2°C pe deceniu, în medie, între 1970 și 2015. Autorii notează că această rată recentă este mai mare decât în orice deceniu anterior de la începutul înregistrărilor instrumentale, în jurul anului 1880.
Studiul nu își propune să stabilească în mod direct cauzele accelerării observate, ci să evalueze dacă există o schimbare detectabilă a vitezei de încălzire după filtrarea variabilității naturale.
Ce a măsurat studiul și cum a redus „zgomotul” din date
Echipa a lucrat cu cinci seturi larg utilizate pentru temperatura globală: NASA, NOAA, HadCRUT, Berkeley Earth şi ERA5. În evaluare, autorii au corectat seriile de temperatură pentru influenţe naturale pe termen scurt, menţionând explicit El Niño, erupţiile vulcanice şi variaţia ciclului solar.
Unul dintre argumentele principale ale abordării este că fluctuaţiile naturale pot face ca ani izolaţi foarte calzi să pară excepţionali sau, dimpotrivă, pot ascunde temporar o schimbare a ratei pe termen lung. Prin eliminarea estimată a acestor efecte, semnalul de încălzire pe termen lung devine mai clar, după cum explică coautorul Grant Foster.
Autorii au aplicat două tehnici statistice pentru a testa schimbarea ratei de încălzire în raport cu perioada de după anii 1970: o analiză de trend cvadratic şi un model liniar pe segmente, care identifică în mod obiectiv momentul unei eventuale modificări a pantei.
Rezultatele numerice şi pragul de semnificaţie raportat
Potrivit autorilor, datele ajustate arată o accelerare a încălzirii globale după 2015 cu o certitudine statistică de peste 98%, consecventă în toate seturile de date analizate şi independentă de metoda aplicată. Stefan Rahmstorf afirmă: „Putem demonstra acum o accelerare puternică şi semnificativă statistic a încălzirii globale din jurul anului 2015.”
În termeni de ritm, studiul estimează aproximativ 0,35°C pe deceniu în ultimii zece ani, faţă de o medie de puţin sub 0,2°C pe deceniu între 1970 şi 2015. Concluzia privind caracterul fără precedent al acestui ritm este formulată în raport cu întregul interval de observaţii instrumentale, care începe în jurul anului 1880.
Autorii arată, de asemenea, că după corecţii pentru El Niño şi pentru maximul solar, anii 2023 şi 2024 devin oarecum mai reci în seriile ajustate, dar rămân cei mai calzi doi ani din înregistrările instrumentale. În majoritatea seturilor de date, accelerarea începe să devină vizibilă în 2013 sau 2014, conform descrierii metodologice.
Ce înseamnă pentru ţinta de 1,5°C din Acordul de la Paris, în ipoteza menţinerii ritmului
Pe baza ritmului observat în ultimul deceniu, autorii includ o extrapolare condiţionată: „Dacă rata de încălzire din ultimii 10 ani continuă, ar duce la o depăşire pe termen lung a limitei de 1,5°C a Acordului de la Paris înainte de 2030”, afirmă Stefan Rahmstorf.
Autorii precizează că momentul exact al depăşirii depinde de setul de date folosit: pe baza setului asociat serviciului Copernicus al UE, pragul ar fi atins în 2026 dacă ritmul nu încetineşte, iar celelalte seturi plasează depăşirea în 2028 sau 2029. Rahmstorf leagă evoluţia viitoare direct de traiectoria emisiilor: „Cât de repede va continua Pământul să se încălzească depinde, în ultimă instanţă, de cât de repede reducem la zero emisiile globale de CO₂ din combustibili fosili.”
Reacţii şi nuanţe din comunitatea ştiinţifică
Zeke Hausfather, climatolog la Berkeley Earth, care nu a participat la studiu, spune că există „un acord destul de răspândit – deşi nu universal” că o accelerare a încălzirii a devenit detectabilă în ultimii ani.
Claudie Beaulieu, climatologă la University of California Santa Cruz, afirmă că rezultatele sugerează că fereastra pentru limitarea încălzirii chiar şi la 2°C „s-ar îngusta substanţial” dacă ritmul accelerat persistă.
Reprezentanţii studiului subliniază că monitorizarea în următorii ani va fi importantă pentru a stabili dacă schimbarea de ritm este una de durată sau un efect tranzitoriu al variabilităţii naturale.
Ce rol au avut anii foarte calzi şi cum au fost trataţi în analiză
Autorii pornesc de la observaţia că anii recenţi foarte calzi au alimentat întrebarea privind o eventuală accelerare. În formularea lor, variaţiile naturale pe termen scurt precum El Niño, erupţiile vulcanice şi ciclurile solare pot influenţa temporar temperaturile şi pot complica evaluarea ritmului pe termen lung.
În seriile ajustate, corecţiile pentru El Niño şi pentru maximul solar reduc parţial intensitatea anilor 2023 şi 2024, fără a le schimba însă poziţia de top în ierarhia recordurilor instrumentale. Această diferenţiere între „temperatura observată” şi „temperatura ajustată” este centrală pentru concluzia privind accelerarea, aşa cum o descriu autorii.
În context, Organizaţia Meteorologică Mondială a confirmat în ianuarie 2026 că ultimii trei ani reprezintă cea mai caldă perioadă de trei ani din înregistrări.
