Locuitorii satului Vlkolínec din Slovacia cer retragerea de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, spunând că turismul de masă le-a transformat viața de zi cu zi într-o povară greu de dus. Oamenii reclamă că vizitatorii intră în curți, privesc pe ferestre și tratează așezarea mai degrabă ca pe un muzeu în aer liber decât ca pe o comunitate în care încă locuiesc familii, cu nevoi și obiceiuri cotidiene.
Nemulțumirea a reapărut public în ultimele zile, pe fondul relatărilor despre presiunea exercitată asupra ultimilor locuitori permanenți. Tensiunea scoate în evidență contradicția dintre statutul internațional al sitului și dorința localnicilor de a duce o viață liniștită, fără invazii repetate ale intimității sau reguli care le limitează activitățile tradiționale.
De ce spun localnicii că statutul UNESCO le-a complicat traiul
Vlkolínec a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial în 1993, ca exemplu remarcabil de așezare rurală tradițională din Europa Centrală. La momentul includerii, ideea era ca satul să rămână o enclavă „vie”, nu un skansen – adică un sat locuit, nu un spațiu în care casele și oamenii ajung doar exponate pentru vizitatori.
Anton Sabucha (67), cel mai vârstnic locuitor permanent al așezării, spune că i-ar fi mai bine dacă statutul ar fi retras: „S-ar trăi mai bine”, afirmă el. Explică faptul că regulile stricte de conservare le limitează opțiunile proprietarilor: nu pot ține animale sau nu pot lucra pământurile așa cum o făceau odinioară, iar reparațiile și schimbările cer aprobări stricte care le complică viața de zi cu zi.
„Intră ca într-un skansen”: turismul, resimțit ca invaziv
Estimativ, între 60.000 și 100.000 de turiști vizitează anual Vlkolínec — un flux considerabil pentru o așezare mică aflată în dealurile deasupra orașului Ružomberok. După achiziționarea biletelor și lăsarea mașinilor în parcarea de la poalele sitului, mulți vizitatori se comportă ca și cum ar păși într-un muzeu în aer liber: urcă pe alei, intră în curți și fotografiază fără să țină cont de intimitatea locatarilor.
Localnicii descriu comportamente pe care le consideră intruzive: turiști care trec pe sub ferestre și privesc direct în bucătării, persoane care străbat proprietăți private și chiar comercianți și puncte de alimentație care apar în imediata apropiere a caselor tradiționale. Ca să-și protejeze intimitatea, unii rezidenți au montat bariere sau au pus afișe cu „Proprietate privată, acces interzis!” și „Interzis fotografiatul”, însă acestea sunt adesea ignorate, spun ei.
Un sat cu 45 de clădiri, între patrimoniu și viață cotidiană
Vlkolínec este așezat în Munții Carpați, la aproximativ șapte kilometri de Ružomberok. Situl cuprinde, în funcție de inventare, în jur de 45 de clădiri tradiționale de lemn — case, grajduri și anexe — pictate în culori vii și păstrate în mare parte în forma lor istorică. Este unul dintre cele mai bine conservate ansambluri de arhitectură populară din regiune și, tocmai din această raritate, atrage atenția multor vizitatori.
Pe lângă presiunea turistică, locuitorii mai semnalează și un alt element al vieții locale: frecvente observații ale animalelor sălbatice, în special urși, care sunt văzuți ocazional în apropierea caselor din lemn. Prezența faunei sălbatice adaugă un strat de vulnerabilitate și ridică întrebări legate de siguranța și confortul vieții cotidiene în sat.
Ce rămâne deschis: dacă și cum poate fi retras statutul
Relatările recente exprimă clar nemulțumirea localnicilor și dorința unora dintre ei de a fi „șterși” de pe lista UNESCO, dar nu conțin pași formali concreți, un calendar precis sau o reacție oficială din partea autorităților responsabile. Retragerea unui sit de pe lista Patrimoniului Mondial este un proces excepțional și complex: în practică ar implica decizii și acțiuni la nivel național, precum și o decizie a structurilor internaționale abilitate, ceea ce face ca o schimbare de acest tip să fie dificilă și rară.
Între timp, soluțiile la îndemână rămân practice și locale: limitarea accesului în anumite perimetre, semnalistică mai fermă, controale sporite la parcări și pe traseele turistice, educație pentru vizitatori și mecanisme de colectare și folosire a taxelor de intrare pentru întreținere. În Vlkolínec există deja mecanisme locale de administrare a intrărilor și a banilor colectați, folosiți pentru întreținere și pentru organizarea unor activități care să susțină conservarea sitului fără a-l transforma într-un simplu obiect de spectacol.
Pentru locuitorii rămași, problema imediată rămâne însă una concretă: cum își pot păstra intimitatea și un mod de viață normal într-un loc vizitat de zeci de mii de oameni pe an, în timp ce autoritățile și comunitatea discută soluții de echilibrare între protecția patrimoniului și dreptul la o existență demnă a celor care încă trăiesc acolo.
