Un studiu suedez de cohortă, desfășurat pe parcursul a 47 de ani, arată că, în medie, capacitatea fizică începe să scadă în jurul vârstei de 35 de ani, chiar şi la persoanele care rămân active. Cercetarea, publicată online în Journal of Cachexia, Sarcopenia and Muscle pe 16 decembrie 2025 și realizată în cadrul cohortei Swedish Physical Activity and Fitness (SPAF), a urmărit aceeași grupă de participanți de la adolescență până la 63 de ani, oferind date rare prin natura lor longitudinală.
Miza practică este clară: declinul nu pornește brusc într-un singur an, ci începe treptat și tinde să se accelereze odată cu înaintarea în vârstă. În același timp, autorii notează că persoanele care devin active în viața adultă pot obține îmbunătățiri măsurabile ale capacității fizice – în jur de 5–10% față de cei sedentari – ceea ce indică faptul că beneficiile mișcării rămân relevante și când exercițiul e început mai târziu.
Ce a măsurat studiul și ce înseamnă „vârf” al capacității fizice
Studiul a urmărit mai multe componente ale capacităţii fizice: capacitatea aerobică maximă estimată, rezistenţa musculară (măsurată prin numărul de repetări la împins din culcat/bench press) şi puterea musculară (evaluată prin testul Sargent — săritură verticală). Cohorta analizată a inclus 427 de persoane (48% femei), toate născute în 1958, examinele fiind repetate între 16 şi 63 de ani. Prin măsurări repetate la aceiași indivizi, autorii au putut estima vârstele la care fiecare componentă atinge maxime medii, iar apoi descrește.
Potrivit rezultatelor raportate, capacitatea aerobică maximă şi rezistenţa musculară au atins un vârf mediu în intervalul aproximativ 26–36 de ani, la ambele sexe, după care au intrat într-un declin gradual. „Vârful” este definit aici statistic: vârsta medie la care indicatorii măsuraţi au cele mai mari valori pe parcursul vieții cohortei.
Când începe declinul și cât de repede se accelerează
După vârful din intervalul 26–36 de ani, scăderea pentru capacitatea aerobică şi pentru rezistenţa musculară a fost iniţial relativ lentă, de ordinul a 0,3%–0,6% pe an, iar mai târziu, odată cu înaintarea în vârstă, s-a accelerat la circa 2,0%–2,5% pe an. Pentru puterea musculară, ratele estimate au urmat un tipar similar: o scădere mică la început (aproximativ 0,2%–0,5% pe an), urmată de o accelerare spre vârste mai înaintate (în jur de 2,2% pe an).
În concluzia autorilor, acest tipar susține ideea că procesele care duc la pierderea de forţă şi capacitate încep cu mult înainte de a deveni clinic relevante — adică înainte de vârsta de 40 de ani — și că trecerea de la un declin lent la unul mai rapid are loc pe parcursul adulteții mijlocii.
Pe ansamblu: cât pierdem până la 63 de ani
Pe ansamblu, estimările arată că, de la vârf până la 63 de ani, declinul total al capacităţii fizice variază între aproximativ 30% şi 48%, în funcţie de indicatorul urmărit. Autorii nu au găsit diferenţe semnificative între sexe în ceea ce priveşte ratele de declin (reducerea procentuală anuală a fost similară), deşi nivelurile absolute şi vârstele optime pot fi uşor diferite între bărbaţi şi femei.
Diferențe între tipurile de performanță: rezistență și aerobic vs. putere
Nu toate componentele capacităţii fizice au aceeași cronologie. În analiza SPAF, puterea musculară (testul Sargent) a avut un vârf estimat la 27 de ani pentru bărbaţi şi la 19 ani pentru femei, iar evoluţia ulterioară a puterii a urmat acelaşi tipar: scădere lentă iniţial și accelerare mai târziu. Diferențele între probe sugerează că diverse abilități (aerobă, rezistență, putere) se maturizează și scad în ritmuri distincte.
Un alt rezultat important este că variaţia interindividuală crește odată cu vârsta: performanţele oamenilor devin mult mai diferite la 63 de ani decât erau în adolescenţă. În practică, asta înseamnă o plajă mai largă de niveluri de fitness la vârste înaintate — unii rămân relativ bine conservaţi, alţii pierd mai mult.
„Nu e niciodată prea târziu”: câștigurile posibile pentru cei care încep mai târziu
Mesajul practic reţinut de cercetători şi reluat în comunicarea Karolinska Institutet este unul optimist: chiar dacă declinul începe relativ devreme, activitatea fizică rămâne eficientă. Persoanele care au devenit active în viaţa adultă au înregistrat creşteri ale capacităţii fizice de circa 5–10% faţă de cele care au rămas sedentare, o ameliorare relevantă din perspectivă funcţională.
Acest lucru subliniază rolul activităţii fizice ca factor modificabil care poate întârzia sau atenua pierderea de capacitate — nu o opreşte complet, dar îi reduce impactul asupra funcţiilor cotidiene şi, implicit, asupra riscului de disfuncţie fizică pe termen lung.
Asocieri socio‑comportamentale și întrebări deschise
În analiza publicată, autorii raportează, de asemenea, că un nivel mai ridicat de activitate recreativă la 16 ani şi faptul de a deveni activ în viaţa adultă au fost asociate cu performanţe mai bune la majoritatea indicatorilor evaluaţi. Totodată, a avea studii universitare a fost asociat pozitiv cu capacitatea aerobică absolută şi cu rezistenţa musculară, sugerând legături între statutul socio‑educaţional, stilul de viaţă şi evoluţia capacităţii fizice.
