Sociologul Barbu Mateescu vede în respingerea privilegiilor un punct comun al votanților reformiști și suveraniști, deși opțiunile lor politice diferă. În analiza sa, ambele grupuri au sentimentul că voința lor nu a fost respectată. Nemulțumirea poate alimenta proteste, dar poate găsi și o ieșire prin reprezentare electorală.
Mateescu dezvoltă această interpretare într-un interviu pentru HotNews, publicat pe 30 octombrie 2026, la 11 ani de la Colectiv. El explică schimbarea expresiei politice a nemulțumirii prin diferențele dintre grupurile sociale, așteptările lor și dezamăgirile față de reprezentanți.
„Avem o hipermajoritate, aproape de unanimitate, care urăște privilegiile”, apreciază sociologul. În lectura sa, respingerea avantajelor celor aflați în funcții publice depășește granițele dintre tabere. Oamenii sunt iritați de politicienii preocupați de îmbogățirea propriilor familii și de beneficiile din instituții care nu oferă servicii pe măsura așteptărilor.
De la privilegii la școală și spital
Mateescu compară nemulțumirile din mediul rural al județului Argeș cu cele din Florești, lângă Cluj-Napoca. Reprezentanții politici pot vorbi despre valori conservatoare sau despre reforme, însă problemele și vocabularul oamenilor sunt, în interpretarea sa, asemănătoare.
Mizele pe care le invocă sunt concrete: posibilitatea unui copil de a continua școala și îngrijirea medicală pe care o poate primi un membru al familiei. El dă exemplul părinților al căror copil termină opt clase, dar pentru care liceul este prea departe ori oferă o educație slabă. În sănătate, vorbește despre familiile dependente de spitalul apropiat și de calitatea îngrijirii de acolo. Sunt situațiile prin care explică legătura dintre funcționarea instituțiilor și furia politică.
Tot aici plasează schimbarea sensului pe care oamenii îl dau corupției. Potrivit lui Mateescu, termenul cuprinde astăzi, în percepția publică, mai mult decât mita: nepotism, politizarea excesivă a instituțiilor, numiri ale unor persoane fără competențele necesare, privilegii și tratament inegal. Nemulțumirea privește astfel și felul în care sunt împărțite funcțiile, precum și capacitatea celor numiți de a-și face treaba.
Două dezamăgiri și întrebarea unui protest comun
Sentimentul lipsei de reprezentare are explicații diferite în cele două tabere. În cazul votanților suveraniști, Mateescu invocă anularea alegerilor și faptul că Călin Georgescu nu a mai avut posibilitatea de a continua cursa pentru președinție. Reformiștilor le atribuie dezamăgirea față de Nicușor Dan, despre care spune că s-a comportat ca și cum ar fi fost Crin Antonescu, candidatul PSD–PNL la președinție.
„Sentimentul de trădare e foarte puternic”, afirmă sociologul. El consideră că sentimentul comun al unei voințe nerespectate ar putea da intensitate unor proteste. Întrebarea este dacă grupurile nemulțumite vor găsi un „verb comun”, o formă de acțiune în care să se recunoască împreună.
Mateescu precizează însă că nu prezice dacă vor exista proteste. Nemulțumirea acumulată poate rămâne fără un eveniment declanșator, iar alte teme pot îndrepta atenția oamenilor în altă parte.
O altă posibilitate este apariția unor forțe sau schimbări politice care să ofere speranța reprezentării prin vot. Sociologul invocă formarea Alianței D.A., în 2003, ca exemplu al unei alternative electorale spre care oamenii s-au putut îndrepta cu așteptarea că vor fi reprezentați, fără să considere necesară ieșirea în stradă.
De ce vorbește despre demoralizare
Pentru a explica situația actuală, Mateescu revine la reacția de după Colectiv. În interpretarea sa, o parte a clasei de mijloc și a tinerilor din marile orașe a ajuns atunci la concluzia că trebuie să participe direct la politică, deoarece nu mai avea încredere să lase schimbarea în seama reprezentanților existenți.
El vede o conexiune între protestele din 2015 și apariția Uniunii Salvați România (USR) în anul următor, precizând că nu o consideră o relație cauzală. Dificultatea ulterioară a fost transformarea succesului electoral în schimbarea statului: câștigarea alegerilor și ocuparea unor funcții nu asigură capacitatea de a reforma instituțiile. „E mult mai dificil în România să guvernezi decât să câștigi alegeri”, spune Mateescu.
Sociologul vede acum mai degrabă demoralizare decât oboseală politică. Leagă această stare de dezamăgirea reformiștilor față de ultimii doi președinți pe care i-au susținut. Totodată, amintește că familia, sănătatea și obligațiile cotidiene limitează timpul pe care oamenii îl pot dedica politicii, inclusiv atunci când au interese de apărat.
Tinerii nu se mobilizează în același fel
Mateescu distinge între formele de participare ale tinerilor din mediul rural și ale celor din marile orașe. Primilor le atribuie un rol important în susținerea lui Călin Georgescu în 2024 și a spațiului suveranist. Frustrările lor se exprimă, în lectura sa, mai ales prin furie. Pe tinerii urbani îi consideră foarte activi politic, dar pe coordonate diferite de cele ale generațiilor reformiste anterioare.
Accesul mai dificil al tinerilor la resurse este unul dintre motivele de mobilizare pe care le invocă. În privința generației Z, adaugă expunerea intensă la informații și experiențele pierdute de cei care și-au petrecut anii de liceu sau facultate în pandemie: anii de descoperire, distracție și creștere pe care aceștia simt că i-au ratat.
Mateescu se așteaptă ca noile generații și apropierea competițiilor electorale să aducă o revenire a energiei politice. Clasa de mijloc are, la rândul ei, motive să participe, consideră el, pentru că are interese de apărat.
Dependența de stat, lecția pe care o leagă de Colectiv
Un efect durabil al tragediei Colectiv este, în interpretarea lui Mateescu, destrămarea iluziei că serviciile private pot face statul irelevant pentru viața unui om. După aderarea la Uniunea Europeană, o parte a clasei de mijloc își putea cumpăra din mediul privat transportul, divertismentul, paza și alte servicii. Într-un moment critic, însă, intervenția autorităților rămânea esențială.
Sociologul consideră că această experiență a format o vigilență față de funcționarea statului în generația care are acum aproximativ 35–50 de ani. Chiar și atunci când oamenii nu mai leagă conștient această atitudine de Colectiv, el vede în atenția lor față de instituții un efect important și, pentru mulți dintre ei, constructiv al acelui moment.