Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) susține că procesul său cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților privește respectarea calendarului de plată stabilit chiar de Executiv. Într-un comunicat transmis în seara de 22 octombrie 2026, instituția condusă de Lia Savonea afirmă că posibilitatea eșalonării, acceptată în anumite condiții de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), păstrează obligația achitării sumelor datorate.
Explicația instituțională a urmat reacției Liei Savonea la decizia prin care CEDO a declarat inadmisibile, ca vădit neîntemeiate, plângerile a cinci judecători sau foști judecători români. Curtea a acceptat plata în tranșe în circumstanțele analizate, dar a semnalat și riscul conflictelor de interese atunci când judecătorii soluționează litigii privind drepturi salariale de care pot beneficia ei înșiși.
Ce susține ÎCCJ despre procesul cu Guvernul
Potrivit instanței supreme, procesul inițiat împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor nu a contestat în principiu posibilitatea legală a eșalonării. ÎCCJ afirmă că a cerut respectarea cadrului normativ adoptat de autorități, inclusiv asigurarea banilor necesari pentru executarea hotărârilor judecătorești potrivit calendarului stabilit de Guvern.
În schimb, la Strasbourg au fost examinate efectele mecanismelor succesive de eșalonare și ale întârzierilor asupra drepturilor reclamanților garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. ÎCCJ susține că decizia europeană nu validează și nici nu invalidează automat pretențiile din procesul intern, care are un obiect și temeiuri juridice diferite.
Răspunsul Liei Savonea la criticile Curții
În declarația acordată HotNews și publicată pe 22 octombrie, Lia Savonea a invocat trei principii pe care consideră că decizia le reconfirmă: caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești definitive, separația puterilor în stat și posibilitatea eșalonării obligațiilor financiare în anumite condiții. Președinta ÎCCJ a susținut că sistemul judiciar a respectat mecanismul plății în tranșe, fără să renunțe la drepturile recunoscute prin hotărâri definitive.
Întrebată despre observațiile critice ale CEDO, Savonea a răspuns: „Decizia trebuie analizată în integralitatea sa, cu toate argumentele și nuanțele reținute de Curte, evitând interpretările selective sau concluziile pripite”.
În ce condiții a acceptat CEDO eșalonarea
Cei cinci reclamanți se plânseseră de neexecutarea integrală a unor hotărâri prin care obținuseră sume pentru diferențe de remunerație considerate discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați ori funcționari publici. Plata acestor drepturi a fost supusă unor mecanisme succesive de eșalonare, introduse începând din 2009. Disputa privea dreptul de a obține executarea hotărârilor și dreptul de proprietate asupra sumelor recunoscute în instanță.
Curtea a reținut că lipsa fondurilor nu justifică, singură, neexecutarea unei hotărâri judecătorești. În cazurile analizate, a luat însă în considerare constrângerile economice și fiscale excepționale, inclusiv efectele pandemiei și ale războiului din Ucraina, precum și măsurile succesive pentru achitarea datoriilor.
Au contat plățile deja efectuate, indexarea sumelor și dobânzile pentru întârzieri. Curtea a analizat și situația concretă a celor cinci reclamanți: veniturile lor depășeau considerabil media, iar aceștia nu se aflau într-o situație de vulnerabilitate. În aceste condiții, a apreciat că întârzierile nu le-au impus o povară individuală excesivă și nu au afectat esența dreptului de a obține executarea hotărârilor.
Acceptarea amânărilor a fost legată și de scopul lor: măsurile trebuie să permită statului să își îndeplinească ulterior angajamentele față de creditori și comunitate. Posibilitatea plății în tranșe depinde astfel de circumstanțe și de păstrarea unui echilibru între drepturile celor care au de încasat bani și interesul public.
Ce risc de conflict de interese a semnalat Curtea
Observațiile CEDO privesc și modul în care instanțele românești au soluționat litigiile salariale. Curtea a remarcat riscul creat atunci când judecătorii decid asupra unor componente ale remunerației cu aplicare generală, de care ar putea beneficia ei înșiși. Interesul financiar personal poate interfera, în asemenea situații, cu exercitarea imparțială a atribuțiilor judiciare.
În analiza Curții, decizii ale Curții Constituționale și ale ÎCCJ au contribuit la reconfigurarea salarizării fără modificarea formală a legislației. Soluționarea unor litigii ale căror efecte se pot extinde la întregul sistem judiciar poate crea și aparența unui conflict de interese între instituții, pe fondul tensiunii dintre puterea judecătorească și puterile executivă și legislativă.
Curtea a legat aceste observații de limitele rolului instanțelor: judecătorii interpretează și aplică legea, iar alegerea politicilor bugetare, stabilirea priorităților de cheltuieli și alocarea resurselor publice revin Guvernului și Parlamentului. În acest domeniu, autoritățile executive și legislative dispun de o marjă largă de apreciere.