Dosarul în care Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară s-a blocat la Tribunalul București, după ce cei doi judecători din complet nu au ajuns la aceeași soluție, iar instanța a consemnat „ivirea divergenței”. Cazul va fi reluat pe 9 februarie 2026, când contestația va fi judecată de un complet de divergență – format din trei judecători – care se va pronunța definitiv asupra legalității rechizitoriului și asupra posibilității începerii judecății pe fond.
Miza acestei etape este strict procedurală, dar esențială: instanța decide dacă rechizitoriul rămâne în picioare și procesul poate continua pe fond sau dacă dosarul trebuie restituit procurorilor pentru completarea ori refacerea actelor de urmărire penală.
Ce s-a întâmplat la Tribunalul București și ce urmează pe 9 februarie
Tribunalul București urma să se pronunțe vineri, 6 februarie 2026, asupra contestației formulate de Călin Georgescu față de încheierea din camera preliminară a Judecătoriei Sectorului 1. La deliberări, cei doi judecători nu au ajuns la o soluție comună: una dintre opinii a fost în sensul începerii judecății pe fond, iar cealaltă în sensul retrimiterii cauzei la parchet. În aceste condiții, instanța a constatat apariția unei divergențe și a stabilit reluarea judecății în complet de divergență.
În minuta instanței, publicată pe portalul instanțelor, se arată că termenul pentru completul de divergență este 09.02.2026, ora 11:00, iar pentru acea dată vor fi citați contestatorul și va fi încunoștințat avocatul ales. Cooptarea unui al treilea magistrat are rolul de a produce o soluție definitivă în cauză, fie pentru începerea procesului, fie pentru trimiterea dosarului la parchet.
O divergență între judecători poate apărea nu doar în legătură cu retrimiterea cauzei la parchet, ci și pe tema probelor care ar putea fi excluse ori a altor excepții procedurale invocate de apărare. În practică, completul de divergență este cel care tranșează aceste neînțelegeri și stabilește soluția aplicabilă în cauză.
De ce dosarul era în cameră preliminară și ce a decis prima instanță
Dosarul se află în camera preliminară – etapa în care instanța verifică legalitatea sesizării, a rechizitoriului și a probelor administrate în cursul urmăririi penale, înainte de a decide dacă se poate trece la judecata pe fond. În decembrie 2025, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 1 a respins cererile și excepțiile formulate de inculpat, a constatat legalitatea sesizării și a administrării probelor și a dispus începerea judecății față de Călin Georgescu.
Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 a fost atacată cu contestație, astfel că Tribunalul București urma să pronunțe o soluție definitivă privind legalitatea rechizitoriului. Dacă instanța de control menține hotărârea primei instanțe, procesul poate continua cu dezbateri pe fond; dacă o infirmă, dosarul poate fi trimis înapoi la procurori.
De ce este acuzat Călin Georgescu în acest dosar
Călin Georgescu este trimis în judecată pentru infracțiunea de „promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale)”. Rechizitoriul a fost înaintat instanței în vara anului 2025.
Potrivit rechizitoriului, procurorii rețin că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în mai multe momente distincte (16 iunie 2020, septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 și 16 mai 2025), Georgescu ar fi promovat în public idei și doctrine fasciste, legionare și xenofobe: apeluri la „regenerare” și „palingeneză”, glorificarea trecutului și a unor figuri istorice asociate legionarismului, evocate ca modele, necesitatea unui lider carismatic și autoritar, precum și, în unele declarații și gesturi, elogierea mareșalului Ion Antonescu. Ancheta notează și imitarea unor gesturi asociate mișcării legionare, inclusiv folosirea salutului legionar la un miting din 2 octombrie 2021.
Control judiciar și un al doilea dosar aflat tot în cameră preliminară
Separat de disputa procedurală de la Tribunalul București, instanța a dispus prelungirea cu 60 de zile a măsurii controlului judiciar în privința lui Călin Georgescu; decizia nu este definitivă și poate fi atacată în căile procesuale prevăzute de lege. Georgescu se află sub control judiciar din februarie 2025, cu o serie de obligații și interdicții impuse în acest cadru procesual.
În paralel, fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 este inculpat și într-un alt dosar, în care figurează – potrivit actelor de urmărire penală – și numele lui Horațiu Potra și în care au fost ridicate acuzații grave, printre care și tentativă de lovitură de stat; și acel dosar se află, la rândul său, în camera preliminară.

