Mitică Dragomir a revenit la episoadele pe care le descrie drept cei mai grei ani din adolescență, când spune că lipsurile au ajuns până la mâncarea de bază. Povestea lui îl duce la vârsta de 17-18 ani, când afirmă că ajunsese să ceară bani împrumut pentru un sfert de pâine.
În aceeași linie, el leagă frica de sărăcie de motivul pentru care spune că a muncit ca să lase copiilor stabilitate, nu doar bunuri. Dincolo de adolescență, Dragomir a vorbit și despre perioada de după Revoluție, când afirmă că a fost arestat și a rămas fără averea din casă.
„Nu aveam ce mânca” la 17-18 ani, cum își amintește Dragomir
În rememorarea sa, Mitică Dragomir descrie adolescentul de atunci ca pe cineva împins la limită de lipsa banilor și de presiunea de „a duce ceva acasă”. El spune că a trăit direct spaima sărăciei și că a ajuns să caute ajutor în familie.
„Eu am trecut prin sărăcia asta. Eu am simțit când n-aveam ce mânca. Mă duceam să iau împrumut de la vreo rudă de-a mea, ceream 3-5 lei împrumut. Jur cu mâna pe inimă. Aveam 17-18 ani. Simțeam că mor”, își amintește Dragomir.
Tot el afirmă că a cerut „10 lei” ca să cumpere „un sfert de pâine”, din care spune că încerca să mănânce două zile: „10 lei ca să iau un sfert de pâine să mănânc. Dar și pe aia, să mănânc două zile din ea!”.
Momentul de la 12 ani pe care îl indică drept „lecția” sărăciei
Într-un alt episod, Dragomir povestește că a înțeles devreme ce înseamnă lipsa, iar amintirea pe care o dă ca exemplu ține de gospodăria familiei și de grija pentru „câteva boabe”. Spune că atunci a simțit că trebuie să-și schimbe viitorul.
„De mic am știut ce înseamnă sărăcia. (...) Am stat și m-am gândit, aveam 12 ani. Atunci mi-am dat seama ce e sărăcia. Mama se uita la cele 5, 6 boabe pe care le mânca găina din vecini. Atunci am zis că trebuie să plec, de la 12 ani, că trebuie să plec din sărăcia asta”, a povestit Dragomir.
În aceeași relatare, el își descrie reacția de copil ca pe un prag psihologic: „Am zis că ori mă apuc de prostii, ori mor”, frază pe care o folosește ca să explice cât de apăsătoare i se părea situația.
De ce spune că „îi e frică” de sărăcie și ce leagă de familia lui
Dragomir își construiește mesajul pe ideea că frica de sărăcie a rămas, chiar și după ce spune că a ajuns să aibă bani. În declarațiile sale, tema principală nu e boala sau moartea, ci întoarcerea la lipsuri.
„Mie nu mi-e frică de nicio boală, nici de moarte, de nimic. Mi-e frică de sărăcie!”, afirmă el.
Din același pasaj, Dragomir leagă direct această frică de planul de a-și proteja copiii: „De-asta am luptat ca să le las copiilor să nu moară de foame, să aibă ceva. (...) Viața e foarte dură!”.
După Revoluție, arestarea și bunurile din 1990
În declarațiile sale, Dragomir spune că după Revoluție a fost arestat și că a rămas fără bunurile din casă. Într-o relatare, el indică explicit data de 5 ianuarie 1990 și durata de șapte luni: „Pe data de 5 ianuarie 1990 m-au arestat, m-au ținut șapte luni, mi-au luat tot, tot, tot. (...) În rest au luat și covoarele, totul din casă!”.
Un proces-verbal de percheziție domiciliară din 07.01.1990, depus la dosar, conține o listă de obiecte găsite în locuință, de la electronice până la numerar și bijuterii; documentul menționează autorizația de percheziție și numele unor participanți.
Într-un podcast, Dragomir a descris și primele zile de detenție ca fiind „înfiorătoare”, afirmând că i s-ar fi spus că riscă să fie împușcat. În aceeași discuție, el a povestit și despre bunuri și marfă aduse din Germania înainte de evenimentele din decembrie 1989, precum și despre faptul că după arestare ar fi rămas fără bunuri și bijuterii.